Somnul copilului: de la 18 la 36 luni
Să convingeți copilul să se culce și să doarmă liniștit poate constitui, deseori, o provocare. Pentru a vă asigura că doarme cât are nevoie ca să fie sănătos și fericit, respectați rutina de culcare care îl ajută să adoarmă, consolidându-vă totodată legătura.
Pe măsură ce copilul începe să devină din ce în ce mai independent și să facă multe lucruri singur, ați putea fi tentată să credeți că nu mai este un bebeluș. Dar rețineți că încă are multe dintre nevoile unui bebeluș. Tot are nevoie de atenție, de multe giugiuleli și de mult somn. De fapt, copiii mici au nevoie de 12-14 ore de somn pe zi, de regulă 11-12 în timpul nopții și încă 1-3 ore în timpul zilei.
Somnul și copilul mic
Deși majoritatea copiilor mici dorm toată noaptea, schimbările și evenimentele stresante, precum trecerea de la pătuț la pat la o vârstă prea timpurie, o călătorie sau o boală pot conduce la regrese temporare.
Pentru a vă asigura că copilul doarme și se odihnește cât are nevoie, respectați aceste sfaturi privind somnul:
Stabiliți un program regulat de somn pentru zi și pentru noapte (evitați somnul de după-amiaza târziu)
Stabiliți o rutină de culcare de 20-45 de minute pentru a-l ajuta să se liniștească și să se relaxeze
Asigurați un mediu liniștitor întunecos, răcoros și silențios
Copilul ar trebui să fie somnoros, dar treaz atunci când merge la culcare
Păstrați-i pentru final activitatea de seară preferată
Respectați o rutină pentru somnul din timpul nopții
O rutină prealabilă somnului de noapte îl va ajuta pe copil să devină somnoros și îi arată că este timpul să se relaxeze și să se pregătească de somn. Asigurați-vă că sunteți consecventă și că urmați același plan în fiecare seară. Copilul se va simți mai relaxat dacă știe ce urmează. De asemenea, asigurați-vă că rutina de culcare are întotdeauna aceeași direcție — patul.
Rutina JOHNSON’S® în 3 pași
Rutina noastră JOHNSON’S® în 3 pași include momentul băiței și masajul, două ritualuri fundamentale pentru dezvoltarea sănătoasă și fericită a bebelușului. Atunci când sunt efectuate regulat, aceste ritualuri, împreună cu giugiulelile din momentele de liniște, îl ajută pe bebeluș să știe că este timpul să doarmă.